A murit Tase din Urlati

Categ. Aventuri

A MURIT TASE DIN URLAŢI
(întâmplare adevărată)

_____În primii trei ani din facultate, vacanţele de vară le-am făcut acasă la Urlaţi. Ce poţi face într-un orăşel? Stai cu băieţii la bloc, aştepţi să treacă vremea fără să îţi dai seama de ce vrei asta. Ieşeam de nebun singur prin oraş, bântuiam pe străzi căutând pe cineva cu care să vorbesc, cu care să fac ceva să-mi dau uitării singurătatea. Dacă eram vreun studios, ori vreun calculatorist, cu siguranţă nu ajungeam în stadiul ăsta, să aştept să-mi treacă vremea, un prim semn al ratării.
_____Ziua umblam în derizoriu, seara stăteam cu tovarăşii la o „caterincă”. Treceau, astfel, zilele nemiloase. Într-una dintre aceste vacanţe am avut parte de un eveniment ce m-a marcat.
_____Într-o seară de sâmbătă, cu discoteci, cu hărmălaie, cu scandaluri, aşa cum se distrează astăzi tinerii, dupa terminarea ostilităţilor pe la „hore”, oamenii se îndreaptă spre casă. De cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă simplu şi frumos, doar sunt beţi criţă mai toţi! (s-au distrat oamenii!), ei trebuie să-şi facă simţită prezenţa pe străzi urlând, rupând, distrugând ceva, certându-se cu cineva real sau imaginar. Dacă le lipseşte şi creierul cu desăvârşire, e limpede ce iese.
_____Într-o astfel de situaţie, câţiva vecini de-ai mei s-au încăierat cu unii de pe Valea Pietrii (un cartier „rău famat” al Urlaţiului, unde stau „ţăranii” care au în cap să fie cei mai tari bătăuşi, să nu sufle nimeni la ei). S-au luptat ei ce s-au luptat şi la un moment dat „ai mei” au rămas să bată la unul singur de pe Valea Pietrii. Nu ştiu exact că n-am fost de faţă. Ceea ce ştiu este că ăla a scos un şuriu, şi pac!, i-a dat drumul la sânge unuia, înjunghiindu-l în spate, aproape de rinichi. Am auzit a doua zi prin oraş: „Tase e la spital, l-a înjunghiat aseară unu’...”.
_____Tase ăsta, locuia singur cu tac-su. I se zice Tase dupa el, că îl cheamă Vasile şi toată lumea prin oraş îi zice nea Tăsile. I-a murit nevasta cu ani în urmă când Tase era mic. Umbla omul aşa prin oraş, beat la 6 dimineaţa, când îl vedeai, era beat... Sincer, nu cred că l-am văzut de trei ori în viaţa mea treaz, dar şi atunci e roşu la faţă, doar că e serios. Şi cred că l-am văzut de mii de ori fără să exagerez.
_____Omul până să cadă în patima alcoolului după moartea soţiei, avusese o viaţă normală. Fusese maestru pe la rafinaria Vega din Ploieşti. Se lăuda că în perioada sa de glorie avusese peste o sută de oameni în subordine. Adevărul este că avea o cultură şi o educaţie diferite de cele ale alcoolicilor obişnuiţi de prin locurile uitate de lume. Mai dădea omul o vorbă în franceză, mai o glumă de prin literatură, câte un citat, avea cunoştinţe din varii domenii.
_____Are vorbele sale ajunse celebre în Urlaţi, luate şi de noi ăştia tinerii, cum se întâmplă de regulă: o zici o dată la mişto apoi se împământeneşte vorba. Cum avea Ştefan Parizianu’ al lui Marin Preda „n-are importanţă...” şi „pe ce te bazezi?”, aşa avea nea Tăsile vorbele lui pe care le zicea mereu. Te vedea pe stradă, se legăna în aşa hal de nu ştiai în ce parte pică, roşu ca focul, şi nu zicea omu’ salut, ori noroc ca toţi ceilalti, zicea „piu”. Sau când stăteam toţi la bloc, se oprea aşa la noi, încerca să vorbească, vedea că n-avem chef şi pleca zicând „poate aveţi treabă...” (cu trimitere directă la faptul că nu avem nimic de făcut dar nu agreem prezenţa sa). Avea des ocazia să zică asta, că un om beat, îl suporţi un minut, două, trei, dar la un moment dat te doboară psihic.
_____Stăteam într-o seară în centrul oraşului în barul lui Pletosu’, când era Tase internat în spital dupa înjunghiere, cu trei inşi de la bloc: Adrian „macaroi”, Ianu şi Ştefan „cipicu”. Primii doi sunt fraţi şi mai au încă doi. Ianu fusese la bătaia respectivă. Sunt nişte personaje aparte, de etnie rromă. Nu insist asupra lor că nu ăsta e scopul meu. Toţi eram prieteni buni cu Tase. Mergeam la fotbal, stăteam mai tot timpul cu el în perioada aia, muncise împreună cu ăştia, juca cărti cu noi, table, orice... pierdea timpul cu noi.
_____Pletosu’, cum îi zicem noi că poartă păr lung, evident, avea un bar unde fusese restaurant înainte. A făcut acolo discotecă, după un timp n-a mai mers şi a transformat localul în barul actual că avea şi terasă (unde se organizau nunţi pe vremea restaurantului şi chiar şi în prezent cred). Între timp a băgat două mese de tenis, motiv pentru noi să pierdem din serile noastre pe acolo. Aştia de la bloc ziceau că Pletosu’ e zgârcit, apucător, calic. Mie nu mi s-a părut, era un om normal din punctul ăsta de vedere. E doar un produs al capitalismului şi al tranziţiei de la noi.
_____În seara respectivă, dupa ce jucasem tenis, am rămas în bar până închidea Pletosu’, oricum, ne făcusem un obicei să-i ţinem de urât în vara aia. Eram noi patru şi cu el. Stând la palavre, apare în local nimeni altul decât nea Tăsile.
_____Intră omul păşind greu, încet, ai zice că-şi calculează fiecare mişcare... roşu la faţă şi începe să plângă. Mă uit chiorâş la el că nu înţeleg nimic din ce se-ntâmplă. Se duce Adrian spre el şi îl întreabă ce are, ce-a păţit?! Nimic nu zice... Plânge! Îi curg lacrimile şi nu poate să scoată o vorbă... Iese din bar, se duce pe terasă, se pune în genunchi, ridică mâinile la cer: „de ce Doamneee? Ce a făcut băiatul ăsta? Cu ce Ţi-a greşit? Auuu!”.
- Ce ai bre?
- Aolooo, nu mai pooot...
_____Dă cu pumnii în stâlpii de fier pe care se punea cortul pentru nunţi. Zguduie toate geamurile. Pare că în jur totul vrea să se darâme, toate îi înţeleg durerea omului şi se sacrifică din solidaritate şi milă pentru el. Dă mai tare, prinde un stâlp în braţe şi se lasă pe el, încet, în genunchi din nou, poziţie firească pentru starea sa. Zice cu vocea mai stinsă ca oricând şi plin de lacrimi:
- De ce l-ai luat Doamneee?
_____Am înţeles, a murit Tase! Cum se poate una ca asta? Deodată aşa? Se întoarce omul spre noi: „a murit Mariusicăăă...”. Am rămas muţi, nemişcaţi. Îmi vin în minte imagini cu el, glume ce le făceam cu el, vorbe de-ale lui, simt că e lângă mine, că l-am înviat şi l-am mai adus odată printre noi.
_____Nea Tăsile plânge întruna, se muşca, urlă, se trage de păr... bietul om... ce a făcut să merite asta? Întâi soţia, acum fiul?! Ce crudă e viaţa uneori...
_____Adrian sare să-l ţină în braţe, „stai bre, cum aşa, n-are cum, ai înţeles greşit” şi încearcă să-l liniştească. „Am fost azi la spital, de acolo vin, e mort...”. Pletosu’ iese de după tejghea, încearcă să îl liniştească şi el cum poate, îi spune c-o să fie bine (ce-o să fie bine nu ştiu...) şi îi dă 300 000 lei, pentru el, să îl ia de la spital, să îi ia un coşciug, să facă ceva cu ei...
- Nu, nu, nu vreau...
- Hai bre, ia-i, du-te acasă de te odihneşte şi mâine te duci la Ploieşti să îl iei. Duceţi-l voi acasă, să nu facă vreo prostie!
_____Îl ia Ianu, îl ridică în picioare, îi bagă banii în buzunar şi pleacă cu el să îl ducă acasă. Am rămas cu Adrian şi cu Ştefan. Stăteam proşti în loc, nu ne venea să credem. Ne uitam unul la altul şi ne întrebam „cum aşa?”. Nu are cum, Tase era viu ieri, era printre noi. Îmi tot venea în minte, nu scăpam de el, râsul lui...
_____Am stat tâmpi aşa vreo oră. Fără să ne dăm seama ajunsesem în altă parte, în faţă la cofetărie, la vreo 20 de metri, chiar dacă barul cu cofetăria sunt in aceeaşi clădire. Am scos maxim o vorbă de fiecare, nu aveam cuvinte pentru nimic, nu puteam exprima niciunul dintre toate gândurile noastre. Totul era trist pentru noi, oraşul arăta noaptea acum ca un mormânt, nimic nu se mişca, nu mai exista viaţă in jurul nostru, aşa cum murise Mariusică, totul putea muri intr-o clipă. Între timp se întoarce Ianu. Ne uitam la el cum se apropie, eram şocaţi! Ajunge la zece metri de noi şi începe să râdă.
- E viu mă, am vorbit cu Mitică (prieten de-al lui Tase, asistent medical chiar acolo unde era internat şi avea grijă de el), a zis că e bine, în două zile îi dă drumul acasă...
Bă eşti nebun? Da mă, dacă vă zic..., e sigură treaba!
- Muahaaa, Marianeee (Pletosu’), te-a ţepuit Tăsile! Hahahaha! Se duce Adrian alergând direct la Pletosu’ în bar. Te-a făcut de 300 000 să moară mama!
_____Şi dă-i şi râzi, toţi patru, a rămas mască Pletosu’... Nu ştiam de ce râdeam, de ţeapa omului, sau că eram bucuroşi că n-a murit Tase. Uimit peste măsură, Pletosu’ zice:
- Ce tâmpit..., lasă că e bine că n-a murit băiatul, asta să fie pierderea mea, erau zece beri pe care le beam aici la bar cât stăteam o zi.
- Lasă mă Mariane că ţi-i dă Marius când o veni. (când i-am povestit lu’ Tase, a râs ironic şi-a zis „dă-l în mă-sa şi pe Pletosu’ ”, nu i-a mai dat niciun ban îndărăt).
_____Nea Tăsile a făcut toată chestia asta să producă nişte bani pentru băutură. Cum omule, să fii în stare să zici c-a murit fie-tău să faci rost de bani? Cât de greu să-ţi fie? Ce face alcoolul din om...
_____Nu cred că m-am simţit vreodată mai înşelat şi mai minţit. De atunci nu l-am mai băgat în seamă pe acest nimeni. Striga pe stradă ca odinioară după mine să mă salute. Mă aborda cu vorbe ca „domn inginer”, ştiind că fac politehnică, până i-am zis că îl bat dacă mă mai salută o dată sau imi spune orice altceva. Nu înţelegea el ce am, dar nici nu mi-am bătut capul să-i explic...
_____Păi bre, dacă aveam bani atunci şi îţi dădeam? Dacă mă prindeai într-un moment în care puteam renunţa la câteva sute de mii de dragul prietenului Tase? Mă trăgeai pe sfoară? Oricum, dacă pierdeam şi nişte bani nu se schimbau cu mult datele problemei. Omul şi-a bătut joc de noi, s-a jucat cu simţămintele noastre, cu mintea noastră şi sufletul nostru..., asta contează!

A-nviat Tase! Trăieşte Mariusicăăă...