Peste ani si ani

Categ. Aventuri

_____V-aţi întrebat vreodată cum veţi arăta la bătrâneţe? Cum şi unde veţi trăi? Ce gânduri oare vă vor stăpâni? Am muncit degeaba, am trăit degeaba, m-am zbătut în zadar... sau poate veţi pleca de aici fericiţi?
_____Tu, fată care acum eşti tânără, frumoasă şi risipitoare, vei fi oare o bătrânică d-aia mică şi gârbovită, îmbrăcată cu aceleaşi haine de ani de zile, cumpărate anterior primei pensii? Una dintre acelea ce le vedem mereu prin pieţe că-şi drămuie fiecare monedă, fieştecare bănuţ... Umblă din piaţă-n piaţă toată ziua, doar de-ar găsi zarzavaturile puţin mai ieftine într-una din ele. Foarte probabil c-aşa vei fi căci poate doar un sfert, maxim o treime mor liniştite şi împăcate. Restu-s zbuciumate şi chinuite de foame şi de boli zilnic. Dar poate vei fi o cucoană până vei pleca...
_____Dar tu, băiete, harnic, chipeş şi vânjos, cu o dorinţă arzătoare de a face ceva să scapi de sărăcie şi de griji? Cum vei fi? Un moş de care se feresc toţi în autobuz, un moşulică de stă şi bea singur într-o bodegă ordinară ori unul zdrenţuros şi nespălat de-ţi mută nasul din loc? Încotro iţi vei dirija destinul sau cum te va călăuzi Fortuna? Sau cine ştie, poate vei muri un domn...
_____Succesul cu dezastrul sunt vecine. Deşi se spune că învingătorii se văd încă de la linia de start, cred că nu ne putem nici măcar imagina dacă vom fi bine sau rău la vârsta a treaia.
_____Spre deosebire de voi, marea majoritate, eu sunt un norocos! Am avut ocazia să mă văd peste ani. Cu ceva vreme în urmă am avut parte de-o întâmplare pe care vă voi relata-o şi vouă. Voi încerca să ilustrez lucrurile exact aşa cum au fost.
_____Eram în anul trei de facultate, sesiunea de iarnă (februarie 2006). În perioada examenelor aveam obiceiul să merg acasă şi să stau la Bucureşti doar seara dinaintea fiecărui examen iar după ce-l terminat s-o tai acasă. Noaptea de la Bucureşti o foloseam pentru a învăta. De multe ori citeam de două ori cursurile şi mă culcam că mă pica somnul.
_____Plec într-o vineri de acasă pe la ora trei. Sâmbătă aveam examen la MF (metalurgie fizică). Dacă stăteam doar noaptea premergătoare examenului plecat de acasă, nu aveam bagaj ca în timpul semestrului când îmi luam mâncare pentru o săptămână. O geantă de voiaj cu borcane şi găletuşe cu mâncare, haine aduse acasă la spălat... Când mi-aduc aminte mă doare umărul. Simt cum mă trage în jos toarta genţii, mă apasă... În sesiune eram lejer, doar un ghiozdan luat cu mine aşa, la oha, să nu zic c-am plecat cu mâinile-n buzunare.
_____Ajung în gara de sud din Ploieşti. Trebuie să iau trenul care vine de la Mărăşeşti şi duce până în Bucureşti Basarab. Trece în jur de 16.30 prin Ploieşti şi ajunge în jur de 18.00 în capitală. Un personal, vagoane cu etaj, oameni fel şi fel...
_____Ştiţi stilul ăsta de tren, canapelele alea maronii, cu sigla C.F.R. imprimată pe ele din loc in loc, pe care au scris cu pixul elevii „forza steaua”, „A+V=love”, „pula” sau au desenat pur şi simplu lucruri suprarealiste, neclare. Vagoanele cu etaj nu au compartimente, sunt dintr-o bucată. Canapele sunt grupate două câte două faţă în faţă de-o parte şi de alta a culoarului. Deasupra fiecărei perechi de două canapele se află un grilaj metalic pentru bagaje. Sunt date cu bronz ca şi ramele geamurilor şi partea metalică a canapelei.
_____Mă uit înspre Moldova, întârzie trenul... Vine! Îi văd locomotiva mânca-i-aş pula lui, cu farurile alea rotunde, veche şi urâtă, ca tot trenul dealtfel... Până să oprească mă uit să văd cât de lung e căci vreau să stau în spate că-i mai liber de obicei. Îmi calculez paşii şi mă pun acolo unde o să ajungă ultimul vagon. Îl nimeresc de data asta. Coboară destui, veniţi nu ştiu de ce în Ploieşti vinerea, seara, sau poate sunt întorşi de undeva... dar sunt oameni simpli, amărâţi, vai de capul lor!
_____Mă duc direct la etaj. Nu-mi place să stau cu toţi moşii şi babele jos. Aştia nu prea urcă la etaj. Handicapaţii nici atât. Vreau să stau retras să îmi văd de treabă, să mă uit pe geam, să mă gândesc la orice îmi vine în minte. Să las libere gândurile în funcţie de ce îmi sare-n ochi. Odată am stat tot drumul şi m-am uitat la linia orizontului, vedeam copaci, câmpul gol, case, stâlpi şi fiecare mă făcea să mă gândesc la ceva. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Aşa vreau să fac şi acum.
_____E liber, nu e mare îmbulzeală, am de unde alege locuri libere. Mă pun pe patru libere, ca baieţii... M-asez la geam, îmi arunc ghiozdanul pe scaunul de lângă mine şi aştept să plece. Du-mă trenule în lume! Vreau să văd multe astăzi, să mă pierd în zare şi să nu ştiu de mine, ca un drogat...
_____Bă, dar eşti bulangiu? Câte locuri libere sunt, chiar aici ai găsit să te aşezi? Scrie om sociabil pe fruntea mea? Ce să fac, să mă ridic şi să schimb locul sau să-i zic să se mute că-i ocupat? Sunt eu mai needucat, dar nici chiar aşa... Să vezi ce-mi pică părul din nas acum din cauza ăstuia... Îl bat, să-nnebunesc!
_____Da frăţică, stăteam eu cu capul pe geam şi mă uitam cum rămân în urmă stâlpii acoperişului de pe peron şi deodată:
- Bună ziua, offf ce bine e că-i cald în tren, nu-i a bună cu frigul ăsta...
Îmi întorc capul uşor spre om.
- Bună ziua... da... (mânca-mi-ai pula!)
_____Un bătrân mărunt. Îşi punea în agăţătoare paltonul. Ştiţi cu siguranţă paltoanele acelea cu cordon la mijloc, de au mai toţi bătrânii şi în general de o culoare de tăvăleală, bej, gri, nu prea le am cu nuanţele astea... Remarc imediat starea deplorabilă a acestuia, peticit, cusut si răscusut. Îl compătimesc pe om deja. Cum stătea el în picioare să îşi aşeze boarfa în cuier, las privirea în jos. Oaiii...! Omul are încălţări, nu glumă! Nişte bocanci din aceia mari, voluminoşi, dintr-un material prost, zici că-i muşama, de crapă peste tot. I-a cusut bătrânul cu aţă groasă, cine ştie cât o mai trage de ei...
_____Nu e bine nici în jos dacă mă uit. Ridic privirea, mă uit drept, la el. E curat, nu cred c-o să pută. E jerpelit peste măsură dar e îngrijit. Se aşează pe cele două locuri din faţa mea, normal, doar nu se aşeza lângă mine, era suspect! Aşa cum mi-am aruncat eu ghiozdanul pe locul de langă mine, bătrânul pune şi el ceva pe locul de lângă el. Nu aruncă ci aşează liniştit, încet, cum fac vârstnicii. Nu un ghiozdan ci o geantă, o servietă proletară. Vedeai la oamenii muncii, genţi d-alea de piele în care işi luau mâncare la serviciu. Are şi tata! Semănă mult cu a lui. Tata o are de când era tânăr şi a ieşit la pensie cu ea. Dar a lui e mai mişto ca asta a moşului. Are mânerul cusut cu sârmă, e peticită... de când o avea-o moşul? Ce înseamnă şi viaţa asta... cum o fi ajuns în stadiul ăsta? Tot ce văd la el arată jalnic, totul e deprimant. Săracul bătrân, asta e...
_____O piesă bună nu putea să se aşeze lângă mine? Mă întreabă omul o vorbă de sănătate, îi răspund, apoi se linişteşte, tace. De supărare scot din ghiozdan cursurile la metalurgie fizică. Dacă mă vede moşul că citesc, sunt sigur că mă lasă în pace şi nu mă mai bagă în seamă. Prefer să fiu un tocilar decât să mă obosească septuagenarul (cred că avea în jur de şaptezeci de ani). Cum îmi zicea mama în liceu când mergeam deplorabil, catastrofal cu şcoala: prostule, pune mâna şi învaţă, trece timpul pe lângă tine, o oră pe care o mergi cu autobuzul pe navetă, deschide o carte şi citeşte. De-al dracului nu am făcut niciodată aşa, dar acum m-am văzut obligat.
_____Scot cursurile, în principal foi xeroxate din cărţi, date de profesoară. Mare frumuseţe ce am eu acolo... Mamă ce desene, mamă ce am de învăţat! Diagrame binare de echilibru, transformări de fază în stare solidă, transformări de fază în stare lichidă, e talmeş- balmeş în foile astea, d-apoi în mintea mea?
Deschid pe la diagrame de echilibru.
- Ce înveţi acolo? Diagrame de echilibru ăăă? Diagrama fier- carbon ăăă?
Bă du-te-n pula mea de moş, cum ai văzut de acolo până aici şi aşa de repede? De unde ştii tu de astea? Diagrama fier- carbon este abecedarul inginerului metalurg, este pentru el cum e gama „do” pentru muzician, cum e cercul cromatic pentru pictori, cum e biblia pentru teologi. Cu ajutorul ei se studiază oţelurile şi fontele. Este un lucru oarecum ezoteric, doar mecanicii şi metalurgii ştiu în general de ea. Mai rar exceptii...
- Da... şi aia e printre ele... Dar de unde ştiţi despre astea şi cum aţi văzut aşa repede? (nu ţineam deloc foile să vadă el, abia vedeam eu, le ţineam în poală, îndreptate spre mine).
- Eheee, am ochiul format băiete, le visez p-astea! O viaţă am lucrat cu ele...
- Păi ce aţi lucrat?
- Am fost la un institut de cercetare pentru transporturi feroviare. Uite, cu asta m-am ocupat! Dă din cap spre geam, afară, şi din privirea lui îmi dau seama că se referă la pietrele care fixează traversele.
_____Îmi explică câte ceva despre ele. În timp se macină, zice, datorită şocurilor şi sarcinilor la care sunt supuse. M-am ocupat cu cercetări privind dimensiunile optime, chimia optimă pe care trebuie să o aibă piatra, tratamente la care pot fi supuse.
- Şi ce aţi terminat, ce facultate? Metalurgia?
Până să îmi dea omul replica cu diagrama fier- carbon, probabil i-aş fi vorbit cu „matale” şi la persoana a doua singular. Acum îl respect pe om deja, nu mă interesează cum arată, cum e îmbrăcat şi situaţia lui.
- Nu, nu metalurgie, dar am făcut şi d-asta în facultate. Am terminat Institutul de mine din Bucureşti. Acum nu mai există, a fost desfiinţat.
- Da, ştiu...
_____Vorbesc cu domnul tot drumul rămas. Vreo oră. Îmi povesteşte ce căuta la Ploieşti, fusese la fata sa, discutăm diverse. Am înţeles un lucru: omul a lucrat în cercetare şi asta a fost o mişcare neinspirată, n-a avut noroc. A câştigat prost mereu, astfel ajungând la anii bătrâneţii să aibă o viaţă mizeră.
_____Îmi iau la revedere de la om, coborâm din tren, îl las în urmă şi îmi văd de drumul spre cămin. Mă tot gândeam, cum e posibil, aşa o să ajung şi eu, e clar... n-am scăpare! Ăsta-s eu peste ani.
De ce să mai învăţ toate astea? Să ajung ca domnul din tren? M-am dus plantă la MF.

Bag pula-n ele de diagrame, nu mai învăţ nimic! Învaţă tinere!